ZitatAlles anzeigenPESIMIST Victoras Iacob e de parere ca ros-albastrii nu vor repeta performantele europene din anii trecuti.
"Jancker" a aterizat ieri, la ora 16:00, pe Aeroportul "Henry Coanda", cu o cursa de Frankfurt, chiar în timp ce fostii lui colegi plecau în Cipru, pentru a efectua al doilea cantonament de pregatire al acestei pauze competitionale.
El nu a aratat nicio secunda ca ar regreta ca nu a plecat cu Steaua în Larnaca, deoarece nemtii de la Kaiserslautern îi ofera un salariu triplu fata de cel pe care îl avea în Ghencea, 500.000 de euro pe sezon, Steaua încasând aceeasi suma în schimbul atacantului. La întoarcerea din Germania, Iacob a dezvaluit primele impresii dupa ce a semnat contractul.
"Am întâlnit acolo niste oameni deosebiti, cum sunt nemtii în general. In principiu, ne-am înteles. Mai sunt câteva detalii de pus la punct între cluburi. In proportie de 99% transferul meu la Kaiserslautern este rezolvat. Am fost surprins de cum m-au primit. Ei asteapta multe de la mine, iar eu sper sa nu-i dezamagesc! M-as bucura foarte mult sa vina si Niculescu la noua mea echipa. Cu cât mai multi români, cu atât mai bine", a declarat vârful.
Jucatorul nu s-a întâlnit cu fostii coechipieri pe aeroport, dar le-a transmis acestora un mesaj: "Vreau sa le urez multa bafta si sa le multumesc ca am avut ocazia sa lucrez cu ei. Imi este greu sa parasesc Steaua, dupa atâtea performante pe care le-am avut aici. Sunt chiar emotionat, pentru ca nu ma gândeam ca aceasta despartire va veni atât de repede, dar a fost inevitabila. Totusi nu ramân cu un gust amar, la Steaua m-am simtit foarte bine. Nu cred ca voi mai avea performantele pe care le-am avut aici, si nici echipa nu cred ca le va repeta. Nu vreau sa vorbesc despre Gigi Becali, eu mi-am facut datoria si sunt multumit de asta".
72 de meciuri a jucat Iacob pentru Steaua, înscriind 24 de goluri
500 de mii de euro va încasa pe sezon atacantul la Kaiserslautern
Das ist ganz frisch....wer kann es übersetzen?